Ciubucarii corupției sau praful în ochi mediatic. Pamflet jurnalistic

Corupții cei periculoși prezentați zilnic pe posturile noastre de  televiziune demonstrează părerea unanimă despre mass-media românească de știri, că este cea mai slabă din lume. O mass-media care nu știe că a patra putere într-o societate democratică este societatea civilă, mai mult, o marginalizează, este firesc să ajungă atât de jos. Subiectele de corupție sau scandal politic creat artificial demonstrează lipsa de pregătire jurnalistică a celor care realizează astfel de emisiuni. Ce nu știu acești tineri televizaci este că majoritatea jurnaliștilor vechi au fost martori cum prefecți sau miniștri din guvernările trecute dădeau telefoane fără să se ferească ca să vândă ponturi despre cum puteau fi prădate marile combinate, lanțuri de magazine, imobile, ferme agricole, avicole ș.a.m.d. "Prăduirea țării s-a făcut organizat de la provincie până la centru". O mass-media care ar fi cunoscut și respectat deontologia jurnalistică, pentru a avea impact și credibilitate, ar fi susținut societatea civilă ce apără și promovează valorile democrației și ar fi fost credibilă prin conectarea la realitate. Dar cum ar mai putea pseudo-jurnaliștii să protejeze  corupția, incompetența politicienilor și îmbogățiții peste noapte pe muncă deliberat prost plătită cu falsul argument că statul român nu are puterea financiară a țărilor bogate. La noi, din societatea civilă sunt promovate numai organizații care ajută oamenii ajunși la nevoie din cauză că mass-media nu și-a făcut datoria jurnalistică. Adevăratele valori sunt marginalizate și luate în derâdere iar nulitățile sunt promovate ca formatori de opinie. Acum sunt vedete tv cioflingarii micilor comisioane. Auzim despre acești corupți din cauza unei legi date de niște mitomani ajunși în Parlament care, din lipsă de pregătire și viziune ( ca să nu spun din imbecilitate), au votat legea corupției ca să poată prădui liniștit, în loc să dea o lege a lobby-ului care ne-ar fi salvat de la multe dezastre economice. A fost de ajuns crearea unui precedent prin arestarea unui fost prim-ministru pentru ca buba să se spargă pentru început la mica corupție. Adevărata corupție la care se referă autoritățile europene și americane este în fapt alta, de care televiziunile reprezentate de moderatori care nu știu să modereze, nu au habar. Putem spune, fără să exagerăm, că sub protecția posturilor de televiziune care au promovat numai scandaluri politice artificiale și emisiuni sub-urbane a dispărut siderurgia românească. Ca rezultat, au mai crescut impozitele și accizele, cum s-a întâmplat de fiecare dată când a dispărut o industrie aducătoare de fonduri la buget. Mitomanii care au guvernat și coordonat distrugerea României pentru comisioane foarte mari comparativ cu ciubucarii corupției televizate, au disprețuit faptul că au adus prejudicii enorme și unor companii americane unde România avea clauza națiunii celei mai favorizate, cât și altor companii internaționale care câștigau bani buni pe baza produselor românești. Acei mitomani care ne-au prostit să îi votăm pentru a ne vinde întâi piețele de desfacere ale României, apoi marile combinate strategice și pentru alte țări nu s-au gândit că nimeni nu le va accepta bogăția acumulată pe suferința a milioane de oameni lăsați fără locuri de muncă. Dacă am avea voci mediatice normale, ar aborda de exemplu și subiectul miilor de miliarde care le-au reprezentat invențiile centrelor de cercetare existente în toate marile combinate ale țării, însușite de alții la comision acordat acelorași așa-ziși guvernanți stânga-dreapta. Invențiile noastre valorau chiar mai mult decât marile combinate cu piețele lor de desfacere globale. Mass-media nu pomenește nimic despre Rombat, fabrica de avioane de pasageri și de marfă, de parcă actualii jurnaliști s-au născut în Patagonia. Ce să mai vorbim de cel mai mare concern petrolier al lumii care în 1989 fixa prețul barilului de petrol. Acestea ar fi câteva mici exemple care le-ar fi abordat o mass-media normală ce își îndeplinește misiunea pentru care există, "aceea de câine de pază a valorilor democrației și bunăstării cetățenilor". Cancelariile europene și internaționale consideră cu certitudine că ceea ce fac procurorii și magistrații acum în România este jocul de glezne sau încălzirea, ca să nu îi spunem căpătarea experienței necesare, pentru ca în timpul cel mai scurt să se ocupe de adevăratele cazuri de corupție care trebuie în mod normal condamnate, anume averile făcute din vânzarea industriei și bogățiilor României pe nimic, unor afaceriști mediocri puși pe căpătuială. Credeți dumneavoastră îmbogățiți peste noapte, care încă nu ați fost luați la întrebări, că s-au iertat refuzurile de ajutor financiar oferite pentru salvarea marilor combinate industriale și agricole românești de către marile companii americane sau din alte țări? Ați lovit în prea multe bugete ale altor state ca să nu fiți vânați ca șobolanii în următoarea perioadă. În concluzie, dacă mass-media nu va începe să-și respecte misiunea și deontologia jurnalistică, crezând că fără susținerea societății civile are credibilitate, se va ajunge și în zona mediatică, ca și în politică și  justiție, să  se petreacă niște modificări subite de atitudine necesare alinierii la cerințele și standardele europene. Semnat de Morel Bolea, președinte EuroDEMOS