Aprecieri privind importanţa proiectului internaţional dedicat sustenabilităţii modei

https://www.agerpres.ro/ots/2022/06/17/aprecieri-privind-importanta-proiectului-international-dedicat-sustenabilitatii-modei--647351

     Asociația culturală Kasta Morrely a organizat conferința internațională de diseminare a rezultatelor proiectului Sustenabilitatea Modei în lumina reflectoarelor, noi trenduri de Învățare Interculturală”, vineri, 10 iunie 2022 la sediul Biroului Parlamentului European în România. În cadrul conferinței au participat partenerii internaționali ai proiectului, parteneri locali și naționali care s-au implicat activ în implementarea cu succes a proiectului din domenii ale industriilor culturale și creative, reprezentanți din mediul asociativ, de tineret și educațional, factori decizionali și beneficiari ai proiectului. Transmisiunea live a conferinței se regăsește pe youtube accesând linkul https://youtu.be/OZwY51XxmNk și în rețelele sociale dedicate proiectului, precum https://www.facebook.com/fashionfortomorrowofficial. Conferința face parte din proiectul european „Fashion Sustainability in the spotlight, new trends of Intercultural Learning”. Proiectul a avut loc în perioada octombrie 2020 - iunie 2022. Proiectul este cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Lider de proiect: Asociația Kasta Morrely din România. Parteneri internaționali sunt Organizația Intercultural for All din Portugalia și Universitatea Sfax din Tunisia. În cadrul conferinței au fost prezentate activitățile principale ale proiectului și rezultatele obținute. Strategia de implementare a proiectului a cuprins ca și activități principale trainingul: Modă Sustenabilă prin Învățare Interculturală, în România, Portugalia și Tunisia, colecțiile interculturale de promovare a modei sustenabile România - Portugalia - Tunisia, evenimentele culturale și creative de modă: Festivalul Internațional al Industriilor Creative Kasta Morrely Fashion Week, Iasi, România, edițiile 2021 - 2022, evenimentul internațional cultural Moda Intercultural Barcelos în Portugalia și evenimentele internaționale culturale de modă în Monastir și Sfax, în Tunisia, stagii de practică și mentorat și rezultatele sustenabile ale proiectului Revista culturală de modă și Ghidul de bune practici de învățare interculturală prin artele spectacolului de modă.          

     Ne face plăcere să vă transmitem pe scurt câteva dintre impresiile pe care participanţii la această conferinţă internaţională au avut amabilitatea să ni le împărtăşească: 

Anca-Maria Simion - Neagoe – Ofițer de Relații Publice, Biroul Parlamentului European în România 

 "Când vine vorba de modă la nivelul Parlamentului European, nu avem prea multe ocazii să vorbim despre ea. De aceea sunt recunoscătoare echipei care ne-a povestit despre acest proiect. Este prima dată cand am aflat despre Teatru de Modă, concept care ajută foarte mult la promovarea culturii, costumelor tradiționale, folclorului. A fost o plăcere să aflu despre acest concept. Este un proiect inovator. In 2017, Parlamentul European printr-o rezoluţie pentru implementarea reglementărilor programului Europa Creativă 2014 - 2020, a ridicat problema punerii unui accent mult mai mare pe artiști și creativitate. Şi exact asta a făcut acest proiect. Am fost foarte fericiţi să fim prezenţi la acest proiect, chiar dacă nu fizic, dar prin organizarea unui stand al Parlamentului European prin care am putut să promovăm ce face Parlamentul European şi care îi sunt valorile. Toate activitățile desfășurate: videobook-urile, trainingurile, festivalurile de modă au contribuit mult la creşterea conştientizării privind sustenabilitatea modei şi să dezvolte creativitatea și competențele interculturale. Sunt încrezătoare că acest proiect poate fi replicat. Încă o dată felicitări pentru acest proiect!" 

Ambasada Republicii Tunisiene în România - Ambasador E.S. Dna. Raja JHINAOUI BEN ALI, mesaj transmis de doamna Afef BOULEYMEN-GOUIA, Secretar        

  "În numele Excelenţei Sale, doamna Raja JHINAOUI BEN ALI Ambasador al Republicii Tunisia în România, vreau să mulţumesc pentru invitaţia de a participa la conferinţa pe care o organizaţi. Aş vrea să felicit organizaţia Kasta Morrely pentru coordonarea proiectului "Sustenabilitatea Modei în lumina reflectoarelor, noi trenduri de Învăţare Interculturală", cofinanţat de programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Felicit şi partenerii internaţionali, în special Universitatea Sfax din ţara mea natală Tunisia, una dintre cele mai prestigioase universităţi din ţară şi Organizaţia Intercultural for All din Portugalia, pentru efortul lor lăudabil care a contribuit la succesul acestui proiect. În acest sens aş vrea să subliniez că acest proiect va servi la consolidarea capacităților industriilor culturale și creative și la promovarea moștenirii culturale și a diversității interculturale, ținând cont de dezvoltarea durabilă.

"Oana Băluţescu - Coodonator Punctul Național de Contact Programul Cetăţeni, Egalitate, Drepturi şi Valori al Uniunii Europene        

  "Sunt foarte bucuroasă să mă aflu aici, între prieteni vechi aş putea să consider. Am urmărit cu mare plăcere cum s-au dezvoltat în timp. Este cu adevărat o plăcere şi mă bucur că au reuşit să finalizeze acest proiect. Cunosc organizaţia care ne-a adus împreună astăzi şi prin prisma altui proiect finanţat anterior în cadrul programului Europa pentru Cetăţeni şi aşa am început să cunosc dar şi să urmăresc activitatea acestui grup, acestei organizaţii foarte interesante. Au reuşit şi în acest proiect finanţat de Europa Creativă nu numai să menţină linia dar să o facă în condiţii foarte bune. În cadrul programului pe care îl coordonez în România, fiind punct de contact găzduit de Ministerul Culturii, vă putem la dispoziţie informaţiile de care aveţi nevoie şi vă putem oferi asistenţă în elaborarea proiectului. Este important să ai pe cineva care să te ghideze și care să îți spună dacă ești pe drumul bun sau trebuie să schimbi ceva. Astăzi este despre Kasta Morrely şi partenerii săi, trebuie să îi sărbătorim şi să îi felicităm. Bravo!

Dr. Morel Bolea, Preşedinte Asociaţia EuroDEMOS

„Mi-am dat seama privind din exterior şi din expozeul vostru, cât de complexă a fost această activitate. Cu adevărat ce promovaţi voi calificarea, că fără calificare nu poţi fi înţelept, deci fără pregătire nu poţi fi înţelept, este foarte importantă  şi toată lumea are de câştigat dacă  sunt oameni a căror pregătire contribuie la evoluţia socieţăţii. Impostura, incultura, subcultura niciodată nu au dus la progres, nu au dus la confort, nu au dus la un model de viaţă care să aibă un viitor. Vă felicit, ştiu cât suflet puneţi, ştiu că faceţi cu drag ceea ce ştiţi să faceţi, adică ceea ce aţi învăţat şi aţi pus la punct ca ştiinţă aplicativă şi chiar mă bucur. De abia aştept să văd ce mai faceţi în continuare. Vă urez succes!”. 

Prof. univ. dr. Vasile Burlui Președinte Apollonia TV

„Sunt încantat să pot exprima câteva opinii legat de faptul că avem un proiect comun cu colegii de la Kasta Morrely. Este vorba de un proiect absolut generos şi care cuprinde straturi diferite ale societăţii şi în acelaşi timp chiar vârste diferite, de la vârsta de copil, adolescent şi până la oameni mai trecuţi prin viaţă, aşa cum e cazul nostru. Dar cu toate acestea proiectul Kasta Morrely permite o comunicare foarte strânsă între generaţii, se implică foarte mult în educaţia celor tineri şi aş vrea să spun că au rezultate absolut admirabile. Am participat concret la mai multe manifestări ale acestei organizaţii, o pot numi, instituţie cred că merită şi numele acesta, şi vreau să spun că atmosfera a fost întotdeauna extraordinară. Pe lângă optimismul acesta pe care îl cultivă în rândul participanţilor şi al creatorilor, este vorba şi de gustul estetic care se educă, dar în acelaşi timp este vorba şi de mişcare. Pentru că totul este armonios în ceea ce ei organizeează. Şi impactul asupra participanţilor şi publicului este extraordinar. Cred că industria creativă prin Kasta Morrely a câştigat o poziţie privilegiată în România şi nu numai în România”. Kasta Morrely este o asociaţie internaţională culturală, de apărare a drepturilor omului coordonată în totalitate de specialiști multi-calificați, cu activitate bazată pe voluntariat, ce militează activ pentru dezvoltarea sustenabilă a societăţii democratice prin promovarea competenţelor și calificărilor în toate sectoarele de activitate ale societăţii. Kasta Morrely este recunoscută ca organizație exemplu de bune practici la nivel european pentru proiectele sale internaționale de training care fac parte din programul pe termen lung necesar formării calificate de viitori lideri europeni.